La Boheme in Cluj, dupa noua ani de la debut

După nouă ani de la debutul pe scena Operei Naționale clujene, cu rolul Mimi din spectacolul „Boema”, soprana de renume mondial Anita Hartig revine la Cluj pentru interpretarea aceluiași rol în opera lui Giacomo Puccini.

„Acest rol pare că mă urmărește peste tot”, a precizat bistrițeanca Anita Hartig la întâlnirea cu presa, cu doar câteva zile înainte de premiera „La Bohème”, din data de 15 noiembrie. Deși a interpretat rolul personajului Mimi de numeroase ori la Covent Garden în Londra, la teatrul La Scala, din Milano, sau la Metropolitan Opera, din New York, Anita Hartig revine la acest rol, de data aceasta la Cluj. „Niciodată nu voi putea spune despre un rol că îl simt în toate unghiurile, în toată adâncimea și înălțimea lui. Asta e minunat la meseria noastră. Că descoperim sunete, vibrații și culori noi de fiecare dată”, a spus soprana.

La provocarea jurnaliștilor, Anita Hartig s-a pronunțat cu privire la modul în care a fost tratată ca tânără absolventă a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj și la felul în care tinerii ar trebui încurajați să se exprime în propria lor țară înainte de a se afirma pe cele mai mari scene ale lumii.

„În România, din păcate, nu ni s-au dat șanse. Trebuie să dai unui tânăr șansa să se afirme, chiar dacă nu-l plătești. Eram tineri, eram copii și veneam pe gratis, numai să fim lăsați să acumulăm informație. Știam că nimeni nu se naște sus. Aș fi stat pe lângă toate sopranele, măcar să le ascult. Când ni s-a dat șansa în străinătate, am profitat. E dureros că abia când ajungi cineva ți se spune că ești minunată, că ești de-a noastră. Când doream să cânt acasă, în țara mea, nu mă băga nimeni în seamă. Acum, că suntem la un anumit nivel, toată lumea ne vrea. Este frustrant și, cu toate acestea, ne întoarcem în țară când suntem invitați pentru că vrem să arătăm cât de departe am putut ajunge”, a spus Anita Hartig. Solista a mărturisit că niciodată nu va nega faptul că talentul l-a primit în România, însă de la a avea talent până la a fi lăsat să îl dezvolți și exersa este cale lungă. „Tristețea vine din faptul că nu am putut crește acest talent. Norocul nostru a fost că am învățat să înotăm mai bine în alte ape”.

Anita Hartig a mai precizat că peste tot în lume soliștii români sunt apreciați pentru vocea lor caldă, lirică. „Dacă vrei să crești, trebuie să alegi situațiile cele mai dificile, să demonstrezi la nesfârșit că ai talent și că ai încărcătura emoțională să transmiți publicului. Deși la noi nu se pune accent pe asta, cântatul în sine este ca un fel de meditație. Sunt vibrații și frecvențe care ajung la public și sunetele acestea ne înalță și ne umple sufletul”, a mai spus soprana Anita Hartig. […]

Cristina Beliger – Transilvania Reporter